sâmbătă, 15 aprilie 2017

Noi proiecte şi colaborări în 2017

Am avut ocazia să pot intervia din nou pe domnul director al Asociaţiei HANGYA-Furnica, domnul Horvath Zoltan.
- Stimate domn director am aflat că aţi reuşit să depuneţi cereri de finanţare la Consiliul Judeţean Cluj. Puteţi să ne daţi detalii?
- După cum poate aţi aflat şi cu alte ocazii noi nu prea ne place vorbim despre ce vonm face ci numai despre ce am realizat. 
Dar confirmăm că am depus câteva cereri. Sperăm să avem un răspuns pozitiv întrucât am vrea să lărgim sfera colaborărilor interjudeţene şi chiar de peste hotare. 
După cum se ştie că între judeţele Cluj şi Hajdu-Bihar din Ungaria există un contract de colaborare fiind judeţe înfrăţite. La fel în judeţul nostru multe comune sunt înfrăţite cu localităţi din judeţul Hajdu-Bihar. Având aceste date unul dintre proiecte am dori să venim în ajutorul acestora prin organizarea unor tabere ecumenice pentru ca tinerii de la noi să poate cunoaşte şi tinerii de alte religii şi confesiuni.
- Credeţi că v-a avea impact pozitiv?
- Da cred cu tărie pentru că şi cu alte ocazii am avut u feedback pozitiv!
-  Mai aveţi şi alte proiecte?
- Da, însă unele necesită un timp mai îndelungat de pregătire şi mai trebuie să adunăm şi alte fonduri pentru a se putea face alte cereri de finanţare.
- Totuşi aţi reuşit să confirmaţi şi să organizaţi conferinţe şi simpozioane, chiar şi internaţionale pentru care aţi avea un CV care să arată pregătirea superioară al membrilor asociaţiei sau nu e aşa?
- Ba da. Însă să  nu uităm că nu numai cu membrii asociaţiei am reuşit ci cu ajutorul altor colaboratori între care aş vrea să amintesc Asociaţia de dezvoltare microregională "PRO-Cojocna PRO Kolozs". Fără ajutorul lor nu prea reuşeam.
- Dovadă stă tocmai cele 14 simpozioane organizate prin ţară şi străinătate în scopul cunoaşterii Fondurilor Strategiei Dunării. Numai ei erau cei care au venit în ajutor?
- Nu, am reuşit să facem contacte cu civili din 9 ţări. Aceste legături vor veni în ajutorul viitoarelor proiecte în care membrii asociaţiilor prieteni vor avea un aport considerabil. Noi, dorim să conlucrăm cu toţi, care vor veni alături de proiectele viitoare 
- Vă mulţumesc

Anunţ conducerii Asociaţei HANGYA


Tuturor cititorilor dorim Sărbători Pascale Fericite!
Kellemes Húsvéti Ünnepet Kivánunk Olvasóinknak!