Activitățile Asociației HANGYA-Furnica au fost finanțate în parte de către Consiliul Județean Cluj, drept pentru care am întrebat domnul director despre fazele decontării. Domnu director ce ne puteți spune în această temă?
- Desigur am reușit să obținem susținerea la mai multe proiecte ale asociației HANGYA, chiar dacă numai în parte. Astfel am organizat tabără ecumenică ptr tineret și o serie de simpozioane culturale ptr prezentatrea importanței teatrelor rurale.
- Ce sume au fost decontate?
- După cum am arătat in mai sumele oferit de la consiliul județean erau puține și ele sunt cu titlul de cofinanțare, dar ptr ambele proiecte au fost depuse actele doveditoare (facturi și chitanțe) urmând ca să facem decontările și la Fundația Communitas.
- Se știe ca ați câștigat și o finanțare majoră pentru susținerea acțiunilor de colaborare cu Asociația Pietrarilor din Ungaria sau greșesc?
- Intradevăr am reușit să obținem de la Fundația Bethlen Gabor din Ungaria sumele necesare pentru organizarea unor vizite de lucru la minele și carierele din țara noastră al membrilor Asociației Pietrarilor atât în România cât și din Ungaria. Și aceste sume au fost deja decontate. Trebuia să ne grăbim cu ele ptr a ne rămâne mai mult timp pentru decontarile cu Fundația Communitas.
- Se poate spune ca asociația condusă de D-voastră a completat cu multe acțiuni CV-ul propriu?
- Da și ne mândrim cu ele! Astfel se poate vede ca recent am avut o întrevedere cu Rețeaua de Dezvoltare al Ruralului precum și Asociația ptr. Reinoirea Regiunii Rurale, din Ungaria.
- Mulțumesc de informații!
- și eu multumesc!
a notat Zöld Sára