sâmbătă, 29 decembrie 2018

La Raport

Anul în curs a fost un an bogat în activițãti. Cererile de finanțare au fost acceptate atât la Consiliul Județean Cluj cât și la Fundația Communitas precum și la Fundația Bethlen Gabor. Decontãrile s-au fãcut la timp, astfel cã putem afirma cã am încheiat un an fructuos.
Incã de la începutul anului s-a vãzut cã unele activitãți început cu un an în urmã trebuie continuat, astfel s-a organizat Tabãra Ecumenicã (ed. II.), care a devenit însã una ecologist - ecumenic, atenția participanților îndreptându-se cãtre activitãți de grãdinãrit. Aceastã activitate a fost inceput încã din anul 2017. Asociatia a participat la Conferința Internaționalã Grãdinilor școlare de la Lakitelek, unde a încheiat un protocol de colaborare cu Fundația PRO-Grãdini Școlare din localitatea Györ. Cu acest protocol s-a pus la punct felul precum și modul de acționare în activițãtile comune. La începutul anului proiectl a fost preyentaat la Școala din Gârbău, domnului director Lar pentru a se face demersuri în vederea întroducerii acestor activități și în comună 
In anul în curs s-a organizat o tabãrã cu tema ”Rolul grãdinilor școlare”, la care au participat peste 40 de copii de la școlile din localitãti Moldovenești, Mihai Viteazu, Plãiești, Bãdeni, Sic și Cluj, precum și din Tiszacsege din Ungaria. Astfel ca tabăra a devenit una internaționalã. Aceste activitãți au fost finanțate si de Cons. Jud. Cluj, având susținerea remarcată a domnului vicepreședinte Vákár István, precum și a consilierului județean Keizer Róbert. Mulțumim și cu aceastã ocazie pentru ajutorul și sprijinul acordat. La fel mulțumim conducerilor scolilor din comunele Gârbău, Moldovenești și Mihai Viteazu pentru sprijinul acordat. 
In localitatea Plãiești în cadrul activitãților de la filiala asociației, a fost organizat și un concurs pentru gospodari tineri "Cel mai harnic gospodar, Cea mai harnicã gospodinã". Prima parte a avut o susținere slabã din partea tinerilor, dar la doua parte au fost un numãr însemnat de partcipante. Aici am avut susținere atãt de GAL "Poarta Apusenilor" - președinte Fãgãdar Alexandru cu sediul la Mihai Viteazu, cât și al Asociației de femei din comuna Mihai Viteazu. Decernarea titlului "Cea mai harnicã gospodinã" a primit un ecou mai pronuțat și prin faptul cã gospodinele participante au primit diploma de merit precum și diferite cadouri în cadrul "Festivalului Ziua Cepii" din comuna Mihai Viteazu, organizat cu sprijinul Primãriei precum și GAL "Poarta Apusenilor". Mulțumim și pe aceastã cale sprijinul acordat de Consiliul Județean, Primãriei Moldovenesti și Mihai Viteazu, conducerilor școlilor din Moldovenești și Mihai Viteazu precum și ajutorul dat de președintele filialei HANGYA din Plãiești și sprijinul cadrelor didactice de la școala din Plãiesti.
In cadrul activitãților filialei din Plãiești putem aminti activitatea fructuoasă la Concursul de "Paricaș la ceaun" unde membrii nostrii au luat mențiune. La aceastã activitate a luat parte și vicepreședinetele asociației domnul ing. Viziteu Ciprian, care a fost plãcut impresioanat și a felicitat organizatorii.
Paralel cu aceste activitãți, conducerea asociației a încheiat un contract de colaborare cu GAL "Poarta Apusenilor" pentru a porni împreunã a Modulului didactic ptr agroturism , formându-se Centrul de Formare și Instruire "AgroFormer" în comuna Mihai Viteazu la Cãminul cultural. Asociația v-a pune la dispoziție programele didactice, cadre de specialitate, materialele didactice pentru cursurile ce vor fi ținute la Centru. GAL-ul v-a pune la dispoziție locațiile. In cadrul "AgroFormer" v-a funcționa și un Laborator Agro-pedologic, care v-a veni în sprijinul gospodarilor cu analizele de sol, etc. 
La filiala Plãiești a fost organizat mai multe ședinte și întruniri cu tema principalã de formarea unei Formațiune de pompieri voluntar. Cum legea permite doar în cadrul unei personalitate juridicã a fost obținut sprijinul GAL "Poarta Apusenilor" și în special al domnului președinte Fãgãdar Alexandru, care s-a bucurat de aceastã dorintã al oamenilor din zonã, specificându-se cã acest tip de activitate este un exemplu și pentru alte localitãți din cadrul GAL-lului. In urma discutiilor s-a convenit ca formarea Grupului de pompieri voluntar sã se facã cu sprijinul GAL "Poarta Apusenilor". 
Astfel membrii Asociatiei HANGYA, care s-au înscris o sã devină membru voluntari al GAL-ului. Formarea grupului de pompieri voluntari s-a fãcut într-un cadru festiv iar "încheierea" s-a pecetluit cu un "áldomás" adicã o degustare de "pálinka" și servirea unei "bogrács".
Dupã ce s-a format Grupul de pompieri voluntari, Primãria Moldovenești a exprimat sprijinul explicit. Astfel Grupul a primit în folosințã vechiul sediu al pompierilor din Plãiești, unde a fost garat și o pompã manualã - provenind din perioada interbelicã - dar și acum în stare de funcționare. In urma acestor acțiuni s-a dovedit cã formarea grupului a fost bine venit, (și cât de "nepregãtit" era localitatea în cazul unei dezastre). 
Domnul vicepreședinte Vákár István aflând de formarea Grupului a exprimat bucuria și a promis un real ajutor cu haine specific pompierilor douã motopompe și unelte necesare pentru desfãșurarea în condiții normale.
Membrii Grupului s-au angajat sã construieascã un poligon pentru antrenamente pe locația oferit de primăria Moldovenesti. 
Președintele GAL-ului al microregiunii "Poarta Apusenilor" a oferit locația pentru studiul teoretic, iar conducerea asociatiei HANGYA a oferit posibilitatea instruirii în cadrul Centrului de formare "AgroFormer"