Activitatea membrilor asociaţiei HANGYA în anul 2022 a fost bogată şi fructoasă, Pe lângă activităţile consacrate am început altele pe care doream mai demult să facem.
Departamentul de Presă - care are mai multe redacţii şi tipografie - face din comună noastră să fie râvnit de altele care nici măcar o publicaţie nu pote oferi locuitorilor. Actualmente în comuna Gârbău sunt redactate şi tipărite 4 reviste şi anume: "Honvilág"(redactor şef László György), "Nadăşul Etern"(resp coord. László György) ambele sunt de cultură şi de dezv. zonală. Revistele "FURNICA",(colectivul redactional: Horváth Zoltan, dr. Vigh Melinda, drd. Horváth Csaba) şi, "HANGYA" cu teme de dezvoltare rurală, a gospodarilor şi cultură.
La aceste reviste colaborează peste 50 de autori - diferite specialităţi -atât Ţară cât şi din străinătate.
Operele acestora cât şi devotamentul acestora creşte imaginea comunei Gârbău!
Menţionăm că munca depusă şi abnegaţia domnului László György - renumit poet, scriitor şi traducător - ar fi meritat titlul de Cetăţean de onoare al comunei, de mult.
Noi am şi propus spre acordarea titlului, care încă se tărăgănează. Desigur că dacă ar fi fost locuitor într-o altă comună credem că ar fi fost de mult acordat acest titlu. De altfel pe vremea răposatului Domnia sa a fost persecutat politic, şi numai pentru asta ar fi avut drept să fi primit din oficiu, titlul de "cetăţean de onoare".
Am pornit trei proiecte didactice ecologice cu gimnaziul din comuna noastră. Astfel Şcoala Gimnazială din Gârbău se înscrie în rândul unităţilor didactice verzi, de altfel fiind prima dintre cele rurale şi nu numai la nivelul judeţean. De altfel proiectele didactice ecologice fac parte din planul didactic impus de minister.
Ministerului recomandă pentru realizarea proiectelor verzi şi ecologice conlucrarea cu asociaţii şi ONG-uri de profil.
Asociaţia "HANGYA-Furnica" are toate calităţile şi are specialişti de renume.
Faptul că în comuna noastră există o asociaţie de acest fel conlucrarea cu ei este la îndemână.